Internetul s-a născut la mijlocul anilor 60 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net) - o reţea între mai multe computere din unele instituţii americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcţiune ca reacţie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spaţiu în 1957. Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei reţele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe fie un atac nuclear.
De aici a rezultat un proiect de reţea, unde reţeaua însăşi era permanent în pericol de atac. În consecinţă doar un minimum de informaţii era cerut de la computerele client în reţea - oricând transmisia de date întâlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată.
Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu IBM compatibile sau Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul era şi este cu adevărat o platformă-independentă.
Internet-ul "civil" a început ca o reţea de patru computere între Universităţile din Utah, Santa Barbara şi Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. În curând, cercetători din alte instituţii de stat au devenit interesaţi. Deoarece folosirea computerelor era costisitoare, ei au văzut imediat avantajele folosirii în comun a unei reţele.
La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, când Internetul număra în jur de 50 de computere, s-au dezvoltat primele dintre servicii, folosite încă şi azi pentru transferul informaţiei:- File Transfer Protocol pentru trimiterea şi regăsirea fişierelor - Telnet pentru accesarea şi folosirea bazelor de date, a bibliotecilor şi a cataloagelor din toată lumea - E-Mail pentru trimiterea mesajelor personale.
Internetul era în mod categoric în ascendenţă. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, în următoarea decadă, Internetul a crescut la o reţea de 200 de computere. Partea militară era organizată într-o reţea separată, Milnet.
În acelaşi timp, au apărut alte reţele, mai ales în sectorul academic. Importantă printre acestea era (şi este) USENET sau Users' Network, care a început în 1979, când câteva UNIX-computere au fost conectate împreună.
USENET. În sute de grupuri de discuţii despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de noutăţi şi imagini, în ciuda distanţelor şi a hotarelor. Alte reţele s-au dezvoltat de-a lungul USENETului. Toate formau baza unui spaţiu de comunicaţie radical democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuţii pe care grupul o începea, comunităţii Netului i se cerea un vot de accept. Grupurile de discuţii joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii şi zeci de mii în întreg Internetul.
Altă moştenire a USENET este "Netiquette", sau regulile de comportament pe Internet.
10 ani după ce USENET îşi începuse dezvoltarea, Internetul a crescut la 80.000 de computere. A început să fie un factor de luat în considerare în politică. Şi curând, expresia "Information SuperHighway" (autostrada informaţiei) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale - informaţiile.
În anii 80 şi începutul anilor 90, când Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători, arată mult diferit faţă de prezent. Principalele aplicaţii erau atunci poşta electronică şi grupurile de discuţii (Newsgroups) plus diverse rutine de căutare şi mecanisme de transfer al fişierelor. Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicaţiile existau doar ca text sau numere, şi liniile de comandă trebuiau memorate şi tipărite.
Când poşta electronică, dar mai ales programele de căutare şi de transfer al fişierelor au trebuit să facă faţă unor cerinţe mai complexe, s-au dezvoltat noi navigatoare. Software-ul pentru fiecare trebuia să fie obţinut şi configurat separat. Folosirea fiecăruia trebuia să fie învăţată.
Pe scurt: datorită metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restrânsă la un mic grup de oameni din universităţi şi institute de cercetare.
Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizica Nucleara) din Geneva a pus bazele în 1989 dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W). Ca de obicei în istoria Internetului, scopul iniţial al WWW-ului era destul de limitat.
Era destinat să fie o platformă internă de comunicaţii pentru cercetătorii din întreaga lume care lucrau pentru CERN. Sarcina principală era să asigure un sistem care să facă legătura între varietatea de platforme ale diverselor calculatoare.
Soluţia de bază era ideea de a face legătura între documente via "hipertext". Hipertext înseamnă, a marca şirurile de text sau alte obiecte şi de a le lega cu alte obiecte, care ar putea fi din punct de vedere fizic la mare distanţă de obiectul original. Când legătura este selectată, cineva poate "sări" la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente şi pentru a le regăsi, fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-un protocol de transmitere (în cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protocol - http), urmat de www (în cele mai multe cazuri) şi de domeniu (de exemplu numele serverului şi numele paginii).
Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, aşa numitele "browsere" urmau încă tradiţia originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos cu utilizatorii. În septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de servere web în întreaga lume.
Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a scos "Mosaic" - Browser în 1993, care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Enorma creştere a web-ului a început virtual, dintr-o dată: În iunie 1993, 130 servere Web erau înregistrate, în 1994 erau deja 11.576 servere.
Dar web-ul nu a făcut doar să se dezvolte. De asemenea, posibilităţile de a prezenta datele au crescut dramatic. Curând au apărut poze şi animaţii pe situri web, urmate de sunete . Doar un mic pas mai era necesar pentru a aduce cataloage, directoare şi formulare de comandă pe situri web. Astfel, câţiva ani mai târziu s-a născut E-Commerce.
Acasa 
Căutare 
Conectare 
Înregistrare 
Subiect: Istoria internetului 
